Ideologia propusa de PPRO in perioada secretariatului meu, Brîndușă Stefan Cristian, in 2015. Versiunea 0.1.

MANIFESTUL PIRATISMULUI

Versiunea 0.1 @ 2015

Pentru o lume liberă, descentralizată și guvernată prin consimțământ.

• Orice hegemonie economică este o boală sistemică – fie ea privată, statală sau comunitară.
• Diversitatea actorilor este esențială pentru libertate – o piață cu puțini jucători dominanți nu este liberă.
• Inovația trebuie distribuită, nu concentrată – nu contează doar progresul, ci și cine îl poate genera.
• Proprietatea este un drept sacru – fără ea, nu există concurență autentică.
• Regulile trebuie să creeze fluiditate – nu siguranță, ci spațiu pentru contestare și reînnoire.
• Valoarea morală supremă este intentia si capacitatea de a concura – nu conservarea, nu dominația.

I. PREAMBUL

Eu refuz supunerea oarbă față de autoritate, corporație sau birocrație. Afirm că omul este independent. Văd cum societatea a devenit o construcție care lucrează împotriva cetățeanului și în favoarea celor obsedați de control, manipulare și centralizare. În fața acestei realități, aleg o nouă cale: Piratismul.

Piratismul nu este haos. Nu este violență. Este rezistență organizată, este etica independentei, este demnitatea celui care refuză să fie guvernat fără acord. Este întoarcerea la un contract social real, bazat pe consimțământ, cooperare și transparență.

II. FUNDAMENTELE PIRATISMULUI

• Sunt liber și independent. Nicio structură nu poate guverna asupra mea fără acordul meu explicit.

• Puterea reală vine de jos în sus. Comunitățile sunt temelia oricărei guvernări legitime.

• Legea trebuie să fie votată, nu impusă. Orice regulă aplicată trebuie să fie acceptată prin consimțământul cetățeanului, dar legea poate sa fie creata de reprezentantiii cetatenilor.

• Transparența instituțională nu este opțională. Orice decizie publică trebuie să fie vizibilă, auditabilă și reversibilă.

• Statul nu este un stăpân. El este, cel mult, un administrator temporar, revocabil, servitor al cetățenilor.

• Economia aparține celor care o creează. Micii producători și comunitățile trebuie protejați de monopoluri și intervenții arbitrare, cât și reglementări fără consimțământ cetățenesc.

• Un cod civic (Codex) este Constituția comunității sau a statului (con)federal. El se adoptă local, prin vot, și nu poate fi modificat fără acord larg.

• Participarea politică este un drept și o responsabilitate. Reprezentanții trebuie aleși, prin sistem multipartit, garantat proporțional. Iar dreptul de vot pe legi pentru cetateni garantat prin definitie.

III. ÎMPOTRIVA A CEEA CE LUPT

• Suprematia statului asupra voinței individuale sau colective;
• Controlul actorilor mari economici asupra politicii și economiei;
• Monopolurile economice, suprematismul economic și monopolul intelectual care strangulează creativitatea;
• Birocrația fără răspundere și reglementările fără sens;
• Sistemele care limitează accesul la decizie și blochează participarea liberă și proporțională în Parlament;
• Taxarea fără reprezentare directă și transparență;
• Reprezentarea falsă, care ignoră consimțământul viu al cetățeanului.

IV. CE CONSTRUIESC

• O societate de comunități state confederale, interconectate printr-o Constituție națională, si constitutii regionale.
• Guvernare semi-modulară, fără centru coercitiv.
• Economia este Pirată. Constructia economiei este de jos in sus.
• Economia Pirata este liberă și echitabilă, deschisă tuturor, fără privilegii impuse.
• Societate cu drept universal la autosuficienta.
• Un sistem politic multipartit, participativ, transparent, cu vot granular.
• Sistemul de justitie in intregime pe baza meritocratica, nu politica.
• Tehnologie deschisă și liberă, folosită pentru libertate, nu pentru control.
• Coduri civice scrise și votate local, revizuite prin acord civic.
• O societate civica cu respect pentru anonimitate si intimitate, individul are dreptul sa fie anonim si privat.
• O societate care protejeaza avertizorii.

V. SINTEZA, CONTEXT SI CONTINUT

Guvernarea fara consimtamant se numeste tiranie.

Nu cer permisiunea celor care mă conduc. O iau înapoi.

Sunt un individ liber. Fac parte dintr-o comunitate vie. Sunt independent.

Filosofia Pirată nu este doar o ideologie – este o chemare.

Îndrăznesc să fiu liber. Îndrăznesc să fiu pirat.

Scriu aceasta lucrare cu scopul de a da o fundatie ideologica, deci teoretica, pentru viitoarele generatii care doresc sa inteleaga si sa adopte ceea ce a stat la baza curentului politic “Pirat” din 2009 incoace. Si daca bineinteles, doresc sa adopte filosofia pirata.

In mod esential numele “pirat politic” a pornit de la doua lucruri: radiourile pirat din anii ‘70-‘80, ca de exemplu Radio Europa Libera; si fenomenul supranumit piraterie digitala (defapt se numeste “copyright infringement” in engleza, sau incalcarea drepturilor de autor in romana). Esenta problemei disputate si puse la lumina de catre preponderentii pirati este monopolul fie statal, fie privat asupra unui bun sau spatiu. Si de aici deducem o intreaga filosofie complet construita pe baza de concurenta libera, atat in economie, cat si in administratia comunitatii sub forma statala centralizata sau descentralizata, cat si in politic - insa; niciodata verbalizata si concretizata intr-un singur manifest. Doar franturi in stanga si in dreapta, care se leaga accidental. Toate acestea au dat nastere partidelor pirat, si cu ele au venit libertatile digitale si civice, cat si restructurarea statului de drept. Iar libertatile digitale si civice pare ca incetul cu incetul ne parasesc, din radacini chiar.

Observ cum tendintele actuale in Romania si Europa cresc si duc tot mai mult spre autocratie si control central absolut, in defavoarea educatiei ad literam, sau a experientei democratice. Ironia este ca ele cresc in special in Europa de Vest. De cele mai multe ori observam tineri care sustin restrictii de drepturi, intr-o forma de disperare la lipsa de educatie si pregatire civica a cetateanului fara sa realizeze ca aceste restrictii, aceste cenzuri, nu vor duce mai departe decat spre adancirea problemei lipsei de educatie, si extremizarea publicului.

Observ de asemenea in economie cum a fost abandonata ideea libertatii profesiilor liberale - pe care le voi numi de aici inainte profesii pirate, si voi detalia mai tarziu de ce. Standardul actual (sau altfel zis actualul “trend”) a inceput sa se indrepte spre distrugerea profesiilor pirate atat in mod indirect, cat si in mod direct, si uneori intentionat.

Libertatile individuale pirate includ si acele activitati triviale facute intre indivizii comunitatilor, la liberul consimtamant al indivizilor comunitatilor, si in afara oricarei **extorcari ** de la stat sau de la privat, ca de exemplu munca intraindividuala de a construi ceva pe proprietatea personala si privata a unui individ. Sau munca impartasita facuta pe consimtamant reciproc, a unui individ pe proprietatea altui individ, de orice fel, pe responsabilitate reciproca.

Astfel, Piratismul este o construcție. O reconectare între individ, comunitate și piata cu adevarat libera, necontrolata de actori mari economici. Statul si actorii mari economici nu trebuie sa stie totul despre individ, si nici despre viata comunitara pasnica, in conditii de pace. In conditi de urgente (ca de exemplu razboi) nu exista vreo formulare prin care sa-mi surada vreo rezolvare autocrata, deoarece la urma urmei totul depinde de votul cetatenesc. Mai ales daca conditia actuala este de criza, urgenta sau razboi, si nicidecum de votul conducerii comunitatilor formate sau actorilor statali.

Administrativ

Vreau mai mult decat o tinta pentru prada, altfel fie ma omoara una singura si tare, fie mor plictisit.

Cand soarta ta este decisa la sute de kilometrii de tine, spiritul civic este omorat de servitudine. Ca si pirati scopul nostru cel mai de pret este sa ne implicam direct in administratia si guvernarea statului, si sa ne dam consimtamant peste decizia si legile care ne privesc atat direct cat si indirect. Codexul si spiritul piratilor si filosofiei pirat in administratie este si va fi etern pentru democratie directa descentralizata, si democratie participativa descentralizata, protejat de o Constitutie neutra, amendabila doar printr-o majoritate suprema de peste 1/2, si care trece prin decizia directa a 2/3 din judetele / landurile / regiunile descentralizate. Asta garanteaza faptul ca fiecare judet, land, regiune sta afara din viata personala a celeilalte, si nu-i decide soarta in mod direct decat pe timp de criza, molima sau razboi. Dar in acelasi timp granitele economice nu ar trebui sa existe. Astfel ca este esential ca piratii sa mentina liberul schimb intre comunitati, actori economici privati si statali.

Observ o tendinta naturala a regimurilor de evolutie pornind de la dictatorial - autocratic si ajungand pana la democratic sa creasca libertatile pe timp de pace. Uneori prin revolutii, alteori prin revolte, alteori prin nemultumiri transmise prin secret si indirect. Dar inclusiv in regimurile democratice exista anumite tipuri de politici care indeparteaza omul de libertati, si chiar anumite regimuri care indeparteaza cetatenii de libertati, ca de exemplu regimurile prezidentiale. In mod normal fiecare tara are o constitutie, si eventual constitutii mai mici.

Argumentand impotriva consimtamantului asupra corpului tau si a proprietatii tale personale si private este autodistructiv, autoinfrangere, autosabotare. Pe timp de pace societatea este mai tentata sa isi vada de proprietatea si corpul personal, pe cand pe timp de urgenta si razboi, cetatenii sunt tentati prin instinctul de supravietuire sa apeleze la orice autoritate care le garanteaza siguranta, cedand o parte din consimtamant autoritatilor.

Descentralizarea este alt principiu pirat care sta la baza Piratismului, administrativ. Descentralizarea si (con) federalizarea sunt principii care au stat la fondarea filosofiei administrative a piratilor. Dar exista o conditie primordiala ca acest principiu sa fie aplicat corect: depolitizare. Nu se poate face descentralizare si (con)federalizare fata depolitizarea administrativa, justitiara. De exemplu Justitia si institutiile de forta sunt invers proportionale la centralizare - descentralizare fata de administratie, taxe si legi locale, deoarece justitia si institutiile de forta cu cat sunt mai impartiale fata de tine, cu atat isi pot face treaba mai bine. Pe cand legile, administratia locala sunt bineinteles cele care trebuie sa fie descentralizate si (con)federalizate. Unele cazuri legislative care tin de uniformizare de procedee si modalitati, pot sa fie la decizie comuna intre comunitati si actori statali.

Ca pas intermediar în procesul de descentralizare a puterii, un principiu fundamental al ideologiei pirat în administrație este evitarea introducerii unor instrumente care, deși pot fi susținute teoretic prin argumente aparent raționale, în practică se dovedesc ușor de folosit împotriva cetățeanului. Un exemplu elocvent este supravegherea fără mandat, precum scanarea biometrică facială preventivă. Deși prezentată ca o măsură de siguranță, în realitate aceasta oferă autorităților o unealtă ce poate fi folosită abuziv, împotriva intereselor cetățenilor. Mai mult decât atât, supravegherea facială este, prin natura sa, vulnerabilă din punct de vedere tehnic și generează numeroase erori și riscuri, contrar scopului declarat. O astfel de concentrare de putere este excesivă și, în esență, incompatibilă cu valorile unei societăți libere.

Pe sistemul multipartit - administratia politica. Descriu fenomenul observat a coabitării conflictuale generatoare de polarizare in regimurile prezidentiale si semi-prezidentiale.

Acest fenomen apare atunci când arhitectura constituțională creează o dihotomie instituțională între un președinte cu atribuții executive (ca de exemplu numirea primului ministru) și o majoritate parlamentară, fie ea aflată la guvernare sau în opoziție, care își construiește legitimitatea politică din opoziția față de președinte. Astfel, ciclurile electorale devin momente de sancționare reciprocă, accentuând conflictul.

Această dinamică duce la o spirală a polarizării: taberele pro și anti-prezidențiale se radicalizează și se mobilizează reciproc, reducând spațiul de compromis democratic. În timp, conflictul devine structural, iar instituțiile statului funcționează mai degrabă ca instrumente ale luptei politice decât ca arbitri imparțiali - cum este de exemplu cazul Frantei, si SUA.

Singura soluție pentru a ieși din această buclă este eliminarea alegerii directe a președintelui, revenind la un sistem parlamentar în care asa-zisul șef al statului este numit de legislativ, reducând astfel conflictul la o concurenta între partide – expresia naturala, firească a reprezentării democratice. 

Economia Pirata

Economia Pirata izvoraste din principiile piratilor politici de opozitie fata de concentrare a puterii, fie in stat, fie in corporatii / companii mari - ii vom numi de aici inainte actori mari economici. Implicit, prin economia Pirata observam efectul opus a concentrarii puterii, si anume obligativitatea la descentralizare a puterii economice. Iar la baza descentralizarii puterii economice sta concurenta libera. Astfel, vad aceasta deductie logica printr-o prisma proprie, si consacru concurenta ca fiind fundamentul economiei Pirate, si baza “clestelui economic”.

Orice sistem economic, în absența unui control cât de cât activ, tinde în mod natural fie către o concentrare excesivă a puterii, fie – mult mai rar – către o descentralizare spontană. Totuși, în ambele cazuri, dacă cadrul practic creat este extrem sau rigid, rezultatul cel mai frecvent este reducerea pluralismului - ca in cazul sistemelor anarhice sau hipercentralizate, autocratice. Concurența autentică dispare atunci când puterea devine imposibil de contestat, fie prin acumulare, fie prin fragmentare simulată.

Ca pirați, principalul nostru obiectiv este concurenta liberă, fără a lua în considerare profitul daca este sau nu distribuit si redistribuit, dar împotriva concentrării puterii economice și a capitalului, printr-un cadru absolutist al concurentei de piață, deoarece opusul concurentei este monopolul si cartelizarea.

Deci concurența nu este doar un mijloc, ci devine un scop în sine. Spre deosebire de teoriile tradiționale care o consideră un instrument pentru profit, eficiență sau inovație, Economia Pirata afirmă că scopul suprem este menținerea unei stări active de concurență. Un sistem viu este acela în care orice poziție de putere poate fi contestată și înlocuită.

Actorii mici si mijlocii economici trebuie sa fie liberi atat timp cat se va respecta ca scop competitia, pe cand actorii mari economici (stat si corporatii) trebuie sa le fie obligata responsabilitatea si concurenta, astfel incat fiecare actor mare economic sa aiba concurenta pe acelasi produs fie in mod natural, fie artificial la nevoie.

Postulate Economice Pirate

Ca si postulate, pot sa definesc: Orice hegemonie economică este o boală sistemică – fie ea privată, statală sau digitală. Diversitatea actorilor este esențială pentru libertate – o piață cu puțini jucători dominanți nu este liberă. Inovația trebuie distribuită, nu concentrată – nu contează doar progresul, ci și cine îl poate genera. Proprietatea este un drept sacru – fără ea, nu există concurență autentică. Regulile trebuie să creeze fluiditate – nu obligatoriu siguranță economica, ci spațiu pentru contestare și reînnoire. Deși egalitatea de acces la informație constituie o premisă esențială a idealului concurenței perfecte, aceasta nu poate fi absolutizată fără a periclita autonomia actorilor economici, pentru care păstrarea anumitor informații confidențiale reprezintă o formă legitimă de autoconservare și autosuficienta strategică în spațiul pieței. Valoarea morală supremă este intentia si capacitatea de a concura – nu conservarea, nu dominația.

Oricât de necesară ar fi egalitatea accesului la informație într-un cadru concurențial ideal, ea nu trebuie să devină o constrângere care anulează libertatea actorilor economici de a-și proteja informația ca resursă a propriei independențe economice. Totodată, în cazul actorilor mari economici, autonomia nu exclude o formă de responsabilitate socială - asumată etic si natural - față de comunitățile din care își extrag forța de muncă, capitalul simbolic sau loialitatea consumatorilor. A susține aceste comunități, în special acolo unde puterea lor economică, instituțională sau de reprezentare este redusă, nu trebuie să însemne dominație sau control, ci un angajament deliberat față de echitate și coeziune socială.

Asadar, cu aceasta introducere, definesc principiul clestelui economic. Observat si sintetizat de pe baza actiunilor administrative, economice si politice ale piratilor politici din 2009 pana acum. Acest principiu, fiind mai mult o sinteza a unor observatii, va explica si sper ca va ghida piratii politici in a intelege propria filosofie economica. Fiind unul dintre principiile pe care le voi defini, “clestele economic” este totusi cel mai important, el stand la baza economiei pirat.

Clestele economic se refera la obligativitatea de a crea conditii pentru o concurenta cat mai mare in cazul actorilor mici si mijlocii, si in mod aditional responsabilitate pentru actorii mari economici. Anume, concurenta este scopul, nu mijlocul economic. Pana in acest moment, principiul concurentei libere a fost definita ca si mijloc de a ajunge la profit, la redistribuirea profitului, la impartirea profitului pentru a satisface nevoiele personale, comunitare sau statale, insa clestele economic formeaza insasi concurenta libera ca si scop.

Concurenta este determinata de asemenea de participarea cat mai larga a actorilor economici, astfel ca ingradirea participarii oricaror actori economici este tratata ca si antiteza cu clestele economic, implicit la economia pirata. Astfel, in mod definitoriu, orice bariera la participarea economica este incompatibila cu economia pirata si cu principiile clestelui economic. Bariere precum conditia fiscala de intrare pe piata, conditie fiind de ordin fiscal necesita in mod injust o activitate economica anterioara de orice fel, creand astfel o dependenta fie fata de stat centralizat, fie fata de comunitate locala, fie fata de entitate privata. Lipsa barierelor de intrare pe piata sunt deseori confundate cu facilitarea intentiilor negative sau a evaziunii fiscale intr-un sistem in care intentiile negative si evaziunea fiscala nu sunt tratate, definind evaziunea fiscala ca si neonorarea unui contract fata de o autoritate centrala, comunitate locala sau a unor contracte cu aceste autoritati prin consimtamant direct. Acele bariere de ordin fiscal de intrare pe piata sunt bariere de regula statice (ca de exemplu capitalul social), mai mult formale, neexistand o corelatie intre bariera fiscala si comportamentul fiscal ulterior a agentului economic, deci este complet eronat sa consideram faptul ca imputernicirea barierelor fiscale de intrare duce automat la comportament fiscal pozitiv sau negativ. Astfel, imputernicirea barierelor de intrare pe piata implicit va elimina potentialul concurential, fara sa fie rezolvata in esenta problema evaziunii fiscale sau intentiilor negative a agentilor economici.

Actori mari economici ne referim indeosebi la actori statali (companii de stat, cooperative de stat, s.a.m.d.), corporatii private, cooperative mari private, si comunitati mari economice formate. Piratii se angajeaza sa respecte principiul economic pirat al “clestelui economic”, principiu care se obliga cresterea concurentei libere pe piata prin orice mijloace posibile. Astfel principalul scop al clestelui economic este garantia absoluta a concurentei pe piata, indiferent daca se pune in discutie saturatia pietei sau suprasaturatia pietei. Interventia statului, colectivului (comunitatii) formate sau a actorului privat economic mare, cu scopul reducerii concurentei libere a actorilor mici si mijlocii economici este in mod absolut incompatibil cu principiul clestelui economic, implicit cu economia Pirata. In schimb, putem sa definim mai multi pasi ai implementarii concurentei absolute, a teoriei clestelui economic. Primul pas este garantia completa a concurentei naturale, si anume concurenta care se dezvolta fara interventia comunitatii, grupurilor sau a vreounui actor statal (comunitati centralizate intr-un stat) si fara monopoluri garantate de catre comunitate sau actor statal. Urmatorul pas este reglarea concurentei subrede sau cartelizatea prin garantia implementarii antitrust-ului economic, astfel formand prima interventie fie comunitara, fie statala in reglarea mecanismului competitional subred, si preluat de carteluri sau “monopoluri” formate fara garantarea comunitatii sau actorilor statali, pe care le vom numi in acest moment suprematisti pe piata, deoarece in mod real ei nu detin monopol garantat de catre stat, ci detin suprematie naturala sau artificiala pe piata. Al treilea pas este garantarea concurentei cinstite pe produse exceptionale sau care trec printr-un proces de prelucrare complex (ca de exemplu microcipuri electronice), acest pas fiind unul mai greu de indeplinit in cadrul clestelui economic, deoarece cadrul exceptional de formare a produsului opreste evolutia unei concurente artificiale, fortate, din prisma faptului ca o astfel de concurenta fortata creeaza ea insasi un cadru nefavorabil pentru firme care au deja dezvoltate produsele exceptionale. Aici in acest pas clestele economic va impinge firmele mici sau mijlocii sa produca in concurenta cu actorul mare economic pe acelasi produs complex, lasand crestere naturala. In vederea inadaptabilitatii pietei la produsul exceptional sau complex, in cadrul social slab dezvoltat sau cresterea necontrolata si pe baza de speculatie a pretului produsului exceptional dezvoltat de actorul care detine suprematie pe piata, comunitatea pirata sau actorul statal va avea datoria morala sa ofere o alternativa pe acelasi produs, cuantificand conditiile la momentul crearii noii concurente sa nu fie in detrimentul bunastarii si a bunei functionari a comunitatii si actorului statal pana in acel moment, cat si exclusiv cu consultare si aprobare cetateneasca directa. Esential in mod natural trebuie sa existe o concurenta pe orice produs dezvoltat cu metoda exceptionala sau complexa, dar doar in conditii cu adevarat exceptionale, ca de exemplu cele descrise mai sus, trebuie dezvoltate alternativele. Neavand in considerare profitul sau capitalul firmelor in discutie, inteleg si observ faptul ca puterea economica este mult mai importanta pentru actorii mari economici decat profitul in acest caz, putere care poate sa fie contestata de o posibila concurenta si care intr-un final duce la regandirea deciziilor actorului mare economic. In cazul complet nefavorabil a desfiintarii sau retragerii actorului mare economic din pricina deciziilor conducerii respective, si din pricina crearii lipsei de saturatie economica a produsului creat prin procedee exceptionale sau complexe, este o datorie morala a cetatenilor, comunitatii sau actorului statal de a crea din nou acelasi produs, ca sa satisfaca nevoile cetatenesti, cu aprobare cetateneasca directa. Daca comunitatea sau actorul statal nu detine mijloace sau putere de a crea concurenta in primul rand la actorul mare economic privat care creeaza produsele exceptionale sau complexe, se va incredinta un “pact de inovatie” intre comunitati, actori statali si actori mari economici, care sa includa garantii pe ambele parti, ce vor duce la piratizarea concurentei fara ca actorul mare economic sa fie impactat negativ direct, si fara ca noua concurenta (daca va exista) mica, mijlocie sau mare sa fie impactata si ea negativ.

Contrabalansul concurential creat de actorul statal la produse unde concurenta este acerba poate sa devina nerentabil din punct de vedere a cheltuielilor comunitare sau a actorului statal, astfel ca prin aprobare sau cerere cetateneasca votata favorabil, se poate desfiinta contrabalansul concurential creat de actor statal, dar cu conditia ca se poate reinfiinta ulterior la nevoie, in incercarea de a corecta concurenta subreda sau cartelizata, sau in conditia imposibilitatii de reformare.

In cadrul economiei Pirat, avem definite formele de monopol ca de exemplu asa-zisa “proprietatea intelectuala” (copyright, brevet). Astfel ca printre responsabilitatile actorilor mari economici este renuntarea la monopolul intelectual, renuntarea la asa zisa “proprietate intelectuala”, care prin definitia Michele Boldrin and David K. Levine in lucrarea “Against Intellectual Monopoly” (2008) acest termen este defapt utilizat complet incorect, si duce in derizoriu publicul. Cei doi autori argumenteaza faptul ca legile pentru “proprietate intelectuala” defapt implementeaza un monopol intelectual pe idei. Din cauza acestui monopol intelectual, actorii mari economici beneficiind cel mai mult de el, reduc in mod semnificativ concurenta pe piata, si indeosebi concurenta impotriva actorilor mari economici. Astfel ca nu mai este necesar ca actorii mari economici sa beneficieze de monopolul intelectual pe productia lor, lasand astfel liber actorilor mici si mijlocii economici sa avanseze in tehnologie si progres accesand monopolul intelectual al actorilor mari economici, indeajuns incat sa ofere o concurenta mult mai agresiva pe piata, atat incat sa ajunga ei la randul lor actori mari economici. Acest principiu al Economiei Pirate este susținut prin promovarea responsabilizării intelectuale ca mijloc de reducere a controlului exercitat de marii actori economici, înțelegând totodată că “cele mai multe inovații majore din istorie nu au fost nici motivate, nici protejate de monopoluri intelectuale”* [ citat din lucrarea Against Intellectual Monopoly (2008) ]. De notat este faptul ca daca se renunta la monopolul intelectual, asta nu este direct echivalent cu obligativitatea de a ridica taxele sau impozitele, deoarece orice actor mare economic ce renunta la monopolul intelectual (software, brevet), deja contribuie mai mult la comunitatea locala si la comunitatea centralizata sub forma de stat, cu respectul, bineinteles, fata de drepturile angajatilor sau contractualilor, inclusiv in fata ridicarii responsabilitatii nu neaparat prin preluarea (taxa si impozit) si redistribuirea profitului companiei, ci prin ridicarea gradului de responsabilitate sindicala, sau orice alte responsabilitati care tine de comunitate, relatia angajati-angajator, mediu, infrastructura, si asa mai departe. Prin responsabilitate fiscala ridicata pentru actorii mari economici se ajunge la redistribuire a bugetului in defavoarea economiei, angajatilor si a cetatenilor, decat daca bugetul redistribuit - daca se propune - este trecut prin vot direct comunitar cetatenesc.

Cand un actor mare economic (de exemplu, o corporatie, un monopol, un suprematist pe piata) dispare sau isi pierde dominatia pe piata, apare procesul de “sacalizare” - cum a fost denumit de bunul meu amic Mihai A. In loc ca acel gol sa fie umplut cat se poate de repede de un alt actor mare economic (ce ar recrea practic aceeasi problema de concentrare a puterii), apare acest fenomen de ‘sacalizaree’ care descrie metoda prin care multiple entitati mai mici - firme mici, producatori independenti, comunitati locale - apar, si preiau bucati din piata, incep sa concureze intre ele. Metaforic spus, șacalii (micii actori economici) apar și încep să împartă resursele abandonate de fostul „prădător de top” (actorul mare). Această fragmentare și concurenta intensă este exact ceea ce economia pirată consideră sănătos și fundamental pentru menținerea libertății pieței. Astfel, „șacalizarea” nu e haos distructiv, ci o formă de reechilibrare naturală a puterii economice, în care concurența și diversitatea micilor actori creează un ecosistem economic mai robust, mai adaptabil și mai puțin vulnerabil la control centralizat sau cartelizare.

Cuiul economic (“the economic nail”) sau “Regula dublului echilibru”: nu trebuie ridicate taxele pe dividende pentru cei mari, decat daca se reduc taxele pe munca si produs (TVA), dar intotdeauna taxele pe munca si produs trebuie sa fie mai mici decat cele pe dividende sau rascumpararea de actiuni care ajung doar la detinatorii de actiuni (metoda “stock buyback for shareholders”); denumesc aceasta teorie economica drept “cui economic” sau altfel zis “regula dublului echilibru” pentru că, asemenea unui cui bătut într-o structură, fixează definitiv un punct de echilibru între cele trei axe fiscale fundamentale: munca, consumul și capitalul, este o teorie prin care formez o rigiditate asupra metodei de aplicare a taxelor si schimbare a legilor, deoarece consider acest tip de echilibru ca singura forma de aplicare a reducerii sau ridicarii de taxe, in orice forma. Ca sa intelegem mai la concret cum functioneaza “cuiul economic”, simplul exemplu ar fi propunere legislativa de ridicare a taxelor pe profit (dividende) fara sa fie reduse taxele pe munca sau TVA in exact aceeasi propunere, rigiditatea “cuiului economic” trebuie sa se resimta in aceasta propunere in mod neconditionat in favoarea aplicarii ambelor schimbari concomitent - reducere de taxe pe produs si munca, ridicarea taxei pe dividende. Motivul pentru care trebuie aplicata aceasta rigiditate este oprirea excesului reglementativ, si sa fie in favoarea principiilor pirate (piratismului) clestelui economic definit anterior. In Economia Pirata, piratii se folosesc de teoria “cuiului economic” doar in cazul ridicarii taxarii pe dividende, astfel ca teoria obliga la contrabalans (“regula dublului echilibru”) prin reducerea de taxe pe munca si produs; insa niciodata invers deoarece se contrazice cu intentia clestelui economic de a ridica concurenta pe piata. De ce? Motivul este oarecum evident: dezvoltarea concurentei depinde mai mult de reducerea si eliminarea taxelor pe produse si munca, decat pe capital si dividende, preluarea dividendelor si scoaterea lor din firma negarantand in mod absolut o concurenta intre firme.

În logica Economiei Pirat, cleștele economic il folosim doar atunci când concurenta este inexistenta, mica sau subreda, sau cand exista suspiciuni sau dovezi de cartelizare intr-un sector, iar cartelizarea este procesul de constructie a unui contract social cu scopul centralizarii de putere economica. Este inacceptabila intr-o economie libera, unde concurenta libera este baza libertatii.

In cazul taxarii capitalului; trebuie în același timp să fie eliberată munca și consumul. Inversul nu se aplică simetric. Reducerea taxelor pe muncă și produs nu obligă, conform cuiului economic, la creșterea taxării pe capital, deoarece stimularea concurentei și circulației economice depinde în mod esențial de reducerea poverii fiscale asupra muncii și producției. Capitalul distribuit sub formă de dividende nu garantează reinvestire, inovație sau concurență. De aceea, responsabilizarea capitalului trebuie să vină doar în paralel cu ușurarea presiunii asupra activităților productive.

Cuiul economic se va aplica si in ipoteza inexistentei actorilor mari economici. Anume, nici un pirat nu se va atinge de limita existenta a concurentei pe piata in acel moment. Nici un pirat nu se va atinge de actorii mici si mijlocii economici in cazul inexistentei actorilor mari economici deoarece dispare garantia obligativitatii concurentei, completand astfel “clestele economic”. Inexistenta actorilor mari economici nu se poate folosi drept motiv principal pentru a ataca si a desfiinta actorii mici si mijlocii economici. Garantia concurentei trebuie sa fie absoluta, astfel ca pentru a garanta existenta actorilor mari economici, “clestele economic” trebuie aplicat mai usor pentru a da unda libera actorilor mici si mijlocii in a creste, sa creeze concurenta ca si actori mari economici, in functie de necesitate.

Daca prin ineficienta birocratica si financiara statala se ajunge la inexistenta actorilor mari economici, aceasta nu poate fi in nici un caz, sub nici o conditie, motiv de reducere a concurentei pe piata ramasa sub forma fiscala sau reglementativa. In acest caz “cuiul economic” va garanta pozitia doctrinara economica a piratului in aplicarea in cea mai absoluta forma a garantarii concurentei pe piata. Ineficienta birocratica si fiscala a statului nu depinde de constrangerea si reducerea concurentei pe piata, ci din contra: concurenta pe piata creeaza o fantana stabila de buget pentru actorul statal sau comunitatea formata, prin ridicarea numarului de contribuabili pana la punctul in care ajung actori mari, generand si mai mult capital. Astfel ca daca se ajunge in situatia in care ineficienta birocratica si fiscala distrug actorii mari economici, “clestele economic” se va asigura de o stabilitate bugetara pana la punctul in care se autogenereaza eficienta birocratica si fiscala, fara sa fie atins stalpul protector al economiei, si anume concurenta intre actorii mici si mijlocii economici.

Cuiul economic de asemenea mai garanteaza si fundamentul echilibrului pentru paradigma eticii in economie. Anume, in eventuala situatie in care actorii mari economici pe o piata ajung sa fie rau intentionati sau mai ales fiind mult prea putini ajung sa detina suprematie pe piata, consider neetic si profund anti-concurentiala cenzurarea si pedepsirea actorior mici economici, in incercarea de a impune o etica pe care actorii mari economici pot sa o ignore sau sa nu o respecte, chiar daca in contextul in care actorii mici economici ofera aceleasi servicii si produse pe aceeasi piata. Simplu zis: daca actorii mari economici nu se supun regulilor de etica, si dacă nu pot fi impuse reguli de etică actorilor mari economici, atunci nu exista nici o paradigma a eticii prin care se pot forta reguli de etica actorilor mici economici, oricine ar dori acest fapt devine el insusi neetic, ba chiar imoral sau ipocrit. Astfel deducem faptul ca trebuie sa schimbam paradigma aplicarii eticii in economie incepand cu actorul mare economic, si niciodata cu cel mic, deoarece actorul mic economic nu detine capacitatea de a conduce etica economica, si nici nu are cum sa-i revina responsabilitatea de a conduce etica economica, comparativ cu actorul mare economic ce are toata puterea, responsabilitatea si capacitatea de a respecta o etica in economie.

Modalitatea prin care piratii creeaza concurenta poate sa fie diversa, ca de exemplu modelul de organizare colaborativ a comunitatilor cetatenesti de exemplu, pentru a crea un produs sau un serviciu mai bun pe piata, ca si concurenta la serviciile deja private sau ale actorilor statali. De cele mai multe ori observ faptul ca in esenta sustinatorilor pirati, o parte din metodele de creare de concurenta pe piata este metoda CBPP (commons-based peer production), observata si definita de profesorul de la Harvard, Yochai Benkler. Anume, metoda de organizare prin cooperare pe baza de utilitati cu acces comun din punct de vedere a cadrului legal, si fara proprietate intelectuala - cum de exemplu este printarea 3D cu format deschis, creata colaborativ. Aceasta metoda desi este una din organizarile din cardul preferintelor economice ale piratilor, ea ofera o concurenta cinstita pe piata, deoarece este voluntara si non-coercitiva. Insa, trebuie notat faptul ca (1) prin aceasta modalitate nu trebuie sa se urmareasca starpirea competitorilor, deoarece este impotriva economiei pirate bazate pe concurenta, si (2) prin esenta aceasta modalitate exista din acelasi motiv pentru care exista concurenta pe piata, si anume libertatea de a crea concurenta si a produce.

Asadar ajungem la urmatorul punct important al libertatii de colaborare in economia pirata: libertatea economiei de tranzactii denumite “peer-to-peer”, prin orice mijloace posibile, fara controlul comunitatii centralizate, a vreunui actor statal sau privat. Astfel ca daca prin aceasta libertate nu se ajunge la monopol sau suprematie pe piata peste comunitatile care nu prefera sa fie ghidata sub aceeasi egida, trebuie sa aiba libertate absoluta de functionare fara nici o supervizare din partea oricui altcuiva, fiind in general considerate metode de anvergura mica si fara concentrare de putere. Astfel, observ metodele de functionare si colaborare individuala si intracomunitara pe baze libere, fara sa impacteze negativ (prin monopol sau suprematie) concurenta pe piata, complet ghidate de consimtamant, si nu de reguli nici comunitare, nici statale, nici private. Aceasta metoda intreprinde prin desarvarsire principiul obligatiei morale a piratului de a crea concurenta.

Proprietatea Intelectuala in Republica Pirata

Ideologic, conceptul poate fi definit ca un principiu al suveranității tehnologice a individului asupra bunurilor personale, care afirmă dreptul inalienabil la proprietate privată deplină și control exclusiv asupra uneltelor, produselor și software-ului dobândit prin cumpărare. Această viziune se opune dependenței contractuale perpetue față de producători (fie că sunt corporații, stat sau cooperative comunitare) care impun modele de acces condiționat, cum ar fi subscripțiile sau licențele revocabile. Din această perspectivă, tehnologia este văzută ca o extensie a libertății individuale și a proprietății private reale, iar impunerea de restricții sau controale la distanță constituie o amenințare ideologică la adresa autonomiei personale și a autodeterminării individului în raport cu puterea instituțională sau social-corporata.

Ca si exemplu dacă proprietatea intelectuală asupra sistemului de operare Minix ar fi fost extinsă și restrictivă, atunci inovația liberă, reprezentată de sistemele de operare Linux, ar fi fost sufocată. Aceasta ilustrează cum monopolul asupra ideilor contravine principiului autonomiei și dreptului indivizilor de a construi pe baza cunoașterii comune.

În plus, dacă motivul principal pentru menținerea monopolului intelectual este maximizarea profitului, atunci eliminarea barierelor și restricțiilor care limitează potențialul de câștig în alte moduri devine o condiție necesară pentru renunțarea la acest monopol. Cu alte cuvinte, pentru a deschide cunoașterea, trebuie să construim mecanisme economice care să permită obținerea profitului fără a recurge la blocarea accesului liber la idei și tehnologii.

Civic si Social.

Diferenta dintre o religie si activism ideologic, este insasi religia.

Un actor statal sau o comunitate formata nu ar trebui sa te oblige sa depinzi de nimic ce tine de actor statal, comunitate formata sau actori privati atat timp cat scopul tau este simpla existenta pe baza consimtamntului asupra corpului propriu. Principiul independentei personale trebuie sa fie garantat prin orice contract sau constitutie centralizata, sub orice forma. Ca de exemplu mijloacele de tranzactionare sub orice forma (digitala sau reala) nu trebuie sa fii obligat sa depinzi nici de actorul stata, nici de comunitate formata, si nici de actor privat.

Scopul Economiei Pirat este sa se asigure ca exista intotdeauna conflict intre entitati economice, dar scopul Civismului Pirat este sa se asigure ca desi exista conflict economic, conflictul social nu trebuie sa duca la violenta sau discriminare. Este perfect natural si normal sa existe un conflict social, si este perfect natural ca in acest conflict social schimburile de vorbe sa fie acide pana la dezgust. Umanitatea nu este formata sa se inteleaga reciproc, ci este formata sa ajunga la un compromis. Ura, indiferent de felul urii, este naturala. Exprimarea urii este, de asemenea, naturala. Deci prin definitie nu trebuie cenzurata de catre nici o comunitate centralizata (ca de exemplu stat) fara acordul unanim a tuturor membrilor. Dar este incompatibil cu principiile pirat ca in urma conflictului social sa reiasa o atitudine discriminnanta ce poate sa duca la centralizarea si legalizarea discriminarii, sau aplicarea vreounui fel de discriminare prin legea impusa de conducerea comunitatilor, inclusiv prin acord comunitar larg. Trebuie astfel consacrat un principiu civic pirat de stabilire a libertatii de neintelegere si conflict verbal in spatiul public si comun, dar mentinerea in mod absolut a neutralitatii spatiului de asa-zis conflict sau neintelegere, impotriva discriminarii prin lege sau a violentei in spatiul public si comun, consacrat prin consimtamant cetatenesc.

VI. POSTFAȚĂ TEORETICĂ

Filosofia Piratismului nu am scris-o din vid absolut, ci se naște la intersecția dintre mai multe tradiții politice, dar le depășește prin sinteză și scop. Contractualismul clasic (Hobbes, Locke, Rousseau) a introdus ideea consimțământului cetățeanului, dar l-a înghețat în timp: un acord inițial, nu unul viu și continuu. Piratismul, filosofia Pirata, corectează asta – consimțământul este activ, permanent, și poate fi retras oricând la cererea cetateneasca (unele individual unde este cazul, altele colectiv).

Anarhismul clasic a respins autoritatea impusă, dar a eșuat uneori în a propune o structură funcțională. Piratismul o face: propune Codexuri locale, tribunale clasice dar depolitizate cu numiri prin concursuri publice transparente, Constituție națională flexibilă generala, construită de jos în sus, si Constitutii locale confederale.

Libertarianismul a apărat suveranitatea individului în economie, dar a neglijat iresponsabilitatea concetrarii puterii economice si administrative. Unii libertarieni propun o conducere centrala neschimbabila dar si cu constitutie neschimbabila, pe cand altii propun monarhie permanenta care sa fie protectoarea statului minimalist. Piratismul, in schimb, propune conducerea strict pe baza de consimtamant direct, reprezentare prin sistem parlamentar federal multipartit, cu putere descentralizata si garantata prin separatie a puterilor in stat, o constitutie admisa de cetateni si progres garantat, si o economie pirata care garanteaza competitia prin orice mijloc.

Democrația digitală, votul lichid și tehnologiile distribuite oferă azi infrastructura necesară unei societăți bazate pe consimțământ. Piratismul le integrează într-o viziune politică clară, etică și aplicabilă.

Aceasta lucrare este consacrata cu licenta Creative Commons Attribution-ShareAlike 4.0 International License (CC BY-SA 4.0). Author: Brindusa Stefan Cristian 2015